Tabăra de vară „Sfântul Ștefan cel Mare”
Sfânta Mănăstire Sărăcinești (România), împreună cu Biserica Ortodoxa Sf. Trei Ierarhi din Costesti, Ialoveni (din Costești, Basarabia) a organizat cu mare bucurie a doua ediție a „Taberei de vară Sfântul Ștefan cel Mare”, în satul Costești (Basarabia), unde frații noștri moldoveni ne-au așteptat cu căldură și cu inimile bogate să ne reunim sufletele și iubirea de neam, credință și limbă, toate într-un singur cuget!









Tabăra a avut un program diversificat, fiecare zi începând cu Sfânta Liturghie unde am avut șansa de a da răspunsurile la strană, alături de organizatori. Apoi conferințe, discuții libere și excursii ne-au umplut programul din fiecare zi…și așa, fără să ne dăm seama, ne-am trezit la sfârșitul taberei că trebuie să ne întoarcem fiecare la ale noastre…dar nu oricum: ci mai bogați și mai bucuroși.






Mulțumim celor care ne-au oferit șansa de a participa la această tabără și nu mai putem spune decât: Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!
(Participant)