Sfințirea apelor reprezintă una dintre cele mai frecvente activități liturgice vă propunem în continuare un articol care prezintă rolul aghiasmei în viața creștinului.

Vă urăm lectură cu mult folos sufletesc și duhovnicesc!

Aghiasma Mare – timpul și locul săvârșirii

Aghiasma Mare se săvârşeşte la Bobotează, în amintirea Botezului Domnului de către Ioan în Iordan. Ea se săvârşeşte atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele, cât şi în însăşi ziua Bobotezei, când se sfinţeşte aghiasma pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.

Această slujbă poartă denumirea de Aghiasmă Mare pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o dublă epicleză, iar sfinţirea are loc în însăşi ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a sfinţit apele, prin Botezul Său în apa Iordanului.

De aceea, şi slujba Aghia​smei Mari este mai dezvoltată şi mai solemnă decât cea a Aghia​smei Mici, iar cântările şi rugăciunile din cursul ei pomenesc şi proslăvesc îndeosebi Botezul Domnului în apele Iordanului.

În ziua ajunului Bobotezei, sfinţirea apei se face de obicei chiar în Biserică (în pronaos), dimineaţa, după Utrenie, cu mai puţină solemnitate, fiindcă ea aminteşte atunci de botezul cu care boteza Sfântul Ioan Botezătorul în pustiul Iordanului. În ziua Bobotezei, ea se face după Liturghie, în biserică sau în faţa bisericii, și aminteşte de însuşi Botezul Mântuitorului în apele Iordanului. De aceea se face de obicei în chip mai solemn, prin ieşirea afară din biserică.

Aghiasma Mare și Sfânta Împărtășanie

În practica pastorală, există situații în care duhovnicul, apreciind starea de păcătoșenie a penitentului, îl oprește de la primirea Sfintei Împărtășanii, pe un timp mai lung sau mai scurt, conform indicațiilor date în canoane și după gradul de pocăință a celui care se spovedește. În cartea de cult numită Molitfelnic, după rostirea rugăciunii de dezlegare de păcate se precizează că duhovnicul trebuie să dea canon penitentului, după păcatele lui. Pentru păcatele mari, se zice către dânsul așa: „Fiule, atâția ani poruncesc dumnezeieștii Părinți să nu te împărtășești cu Sfintele Taine, ci numai să bei aghiasmă mare”.

Așadar, practica de a se da pe perioada opririi de la Sfânta Împărtășanie aghiasma mare este prevăzută chiar de Molitfelnic și ea este îndătinată. Cât privește însă eficacitatea primirii aghismei mari în loc de Sfânta Împărtășanie, poate fi discutată dacă avem în vedere importanța aghismei mari în viața credincioșilor, efectele și întrebuințarea ei.

După învățătura Bisericii, apa sfințită la Bobotează sau Aghiasma Mare posedă într-o măsură mult mai mare, decât aghiasma mică, darurile și puterea tămăduitoare și sfințitoare. Având o întrebuințare foarte largă și fiind folosită aproape în toate momentele importante din viața liturgică, nu este de mirare că ea se folosește și de cei care nu se pot împărtăși datorită gravității păcatelor lor. Sfântul Ioan Postitorul spune în tratatul său canonic că se poate lua aghiasmă mare în loc de Sfânta Împărtășanie în Joia Săptămânii Patimilor, la Paști, Crăciun și Sfinții Apostoli.

Practica aceasta este bună și are o întrebuințare îndelungată, dar ea poate avea două inconveniente. Mai întâi că nu poate constitui o măsura care să silească pe penitent la mai multă pocăință și nici nu poate fi socotită ca un fel de pedeapsă, aghiasma putând fi luată și fără recomandarea preotului. În al doilea rând, există pericolul de a fi socotită ca un înlocuitor al Sfintei Împărtășanii, ceea ce ar constitui o mare greșeală, deoarece Trupul și Sângele Domnului nu pot fi înlocuite cu nimic.

De aceea trebuie totdeauna făcută diferența între ele, evidențiindu-se însemnătatea Sfintei Împărtășanii, pentru a nu crea obiceiul dăunător de a prefera starea de păcătoșenie și agheasma în locul unei vieți creștinești normale, care aduce după sine primirea Sfintelor și Dumnezeieștilor Taine. Astfel putem spune și despre Taina Spovedaniei, care riscă să fie greșit interpretată ca suficientă atunci când aceasta nu este urmată de cele mai multe ori de Sfânta Împărtășanie, dată spre întărire duhovnicească.

Aghiasma mică sau sfințirea apei

Cea mai de seamă dintre ierurgiile privitoare la lucruri şi, totodată, cea mai frecventă în activitatea liturgică a preotului, este aghiasma sau sfinţirea apei. Ea se săvârşeşte cel mai des, deoarece apa a fost considerată totdeauna ca una dintre cele patru stihii sau elemente constitutive primordiale ale cosmosului (apa, pământul, aerul şi focul) şi este, totodată, elementul natural cel mai util şi cel mai folosit în viaţa casnică şi gospodărească a omului.

Cuvântul grecesc aghiasmă însemnă sfinţire. La noi, prin acest termen se înţeleg atât apa sfinţită, cât şi slujba sfinţirii. Aghiasma mică se mai numeşte şi sfeştanie (cuvânt slavon), care înseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la început se înţelegea prin el numai Aghiasma cea Mare, care se săvârşeşte la Bobotează, sărbătoare care se mai numeşte şi ziua luminilor sau a luminării, deoarece în această zi se botezau odinioară catehumenii.

Aghiasma mică se săvârşeşte în Biserică şi prin case, iar uneori chiar la râuri şi fântâni (izvoare), în grădini, ţarine sau în orice loc curat şi cuviincios, la cererea şi trebuinţa credincioşilor.

În Biserică, Aghiasma mică se săvârşeşte de regulă la fiecare zi întâi a lunii, mai ales la 1 august (începutul postului Adormirii Maicii Domnului), 1 septembrie (începutul anului bisericesc), precum şi în Vinerea din Săptămâna Luminată (Izvorul Tămăduirii).

Originea obiceiului de a face sfinţirea apei la fiecare început de lună nouă trebuie căutată în dorinţa Bisericii de a înlocui, printr-un serviciu religios creştin, obiceiurile păgâneşti de la serbările lunilor noi, pe care le-au preluat şi creştinii şi împotriva cărora au luptat unii dintre Sfinţii Părinţi şi unele din sinoade.

În unele părţi (ca de exemplu, în Bucovina), sfinţirea mică a apei se face şi în ziua injumătăţirii Praznicului Cincizecimii (adică miercuri în săptămâna a patra după Paşti), pentru că atunci ar fi vorbit Domnul cu samarineanca despre apa cea vie, la puţul lui Iacov (Ioan 4, 5-38), precum şi la unele sărbători mari, la hramul bisericilor şi în Lunea Paştilor. În biserici, aghiasma se face de obicei după Sfânta Liturghie, fie la sfarşitul Utreniei, fie chiar după Cântarea a 6-a a Canonului Utreniei, ca în Săptămana Luminată (în Lunea Paştilor sau în Vinerea Izvorului Tămăduirii).

În case (sau la râuri şi izvoare), sfinţirea apei se săvârşeşte ori de câte ori cer credincioşii. Se obişnuieşte mai ales în zilele de post: miercuri şi vineri dimineaţa (uneori, şi luni), pe nemâncate, şi de preferinţă în cursul posturilor de durată (de exemplu, în prima şi în ultima săptămână din Postul Mare), apoi la datele din cursul anului indicate mai sus (1 august, Vinerea Izvorului Tămăduirii), precum şi în anumite momente şi ocazii din viaţa casnică a omului (ca de exemplu, la mutarea în casă nouă sau la inaugurarea ei, la sfinţirea fântânii şi a izvoarelor, a icoanelor, a cimitirului etc.).

sursa: doxologia.ro